Concepția lui Friedrich Engels cu privire la autoritate. Comentariu asupra articolului „Despre autoritate”

Încă de la începutul organizării proletariatului ca clasă în vederea luptei împotriva claselor exploatatoare au existat în cadrul mișcării muncitorești acele tendințe anti-autoritariste extreme promovate în special de către anarhiști, care erau și sunt și în prezent adepții unei libertăți absolute. Știm foarte bine că primii teoreticieni anarhiști au fost Mihail Bakunin și Pierre Proudhon, ale căror concepții au fost criticate pe măsură de către fondatorii socialismului științific, tovarășii Karl Marx și Friedrich Engels. La fel de bine știm faptul că adepții gândirii lui Bakunin au făcut parte pentru o perioadă din Asociația Internațională a Muncitorilor, cunoscută și sub numele de Internaționala I, aceasta reprezentând prima organizație a proletariatului la nivel internațional. Însă din cauza pozițiilor profund greșite și dăunătoare adoptate de către anarhiști în cadrul activității Internaționalei s-a ajuns la ruptura din 1872, când excluderea lui Bakunin și a celorlalți anarhiști devenise absolut necesară. Între concepțiile dăunătoare promovate de anarhiști se regăseau respingerea înverșunată a constituirii de partide politice ale clasei muncitoare, precum și respingerea ideii de cucerire a puterii politice de către proletariat, ei militând pentru desființarea imediată a statului și a oricărui tip de autoritate în urma Revoluției proletare. Despre absurditatea acestor idei ale anarhiștilor voi vorbi mai pe larg într-un alt articol, acum însă doresc să prezint concepția expusă de tovarășul Engels în articolul „Despre autoritate” publicat în decembrie 1873, la un an de la excluderea lui Bakunin din Internaționala I.
Tovarășul Engels începe articolul punând în evidență încă din prima frază contextul luptei ideologice dintre marxiști și anarhiști, luptă care se ascuțea din ce în ce mai mult „Unii socialiști au pornit în ultimul timp o adevărată cruciadă împotriva a ceea ce numesc ei «principiul autorităţii»”. De aici rezultă necesitatea de a prezenta poziția marxistă în privința autorității. Mai întâi, el arată în ce constă autoritatea: „Autoritatea în sensul în care este vorba aici înseamnă impunerea unei voinţe străine; autoritatea presupune, pe de altă parte, subordonare.” De aici rezultă două elemente componente ale autorității: impunerea unei voințe străine și relația de subordonare. Acest lucru este până la urmă ceea ce dorim în privința Revoluției proletare: impunerea voinței clasei muncitoare asupra elementelor reacționare și, de asemenea, subordonarea fostelor clase dominante în fața proletariatului. Prin urmare nu poate fi vorba de o răsturnare a burgheziei lipsită de existența unei autorități. Acest aspect se regăsește și în Manifestul partidului comunist, o lucrare obligatorie pentru fiecare marxist: „După cum am văzut mai sus, primul pas în revoluţia muncitorească este ridicarea proletariatului la rangul de clasă dominantă, este cucerirea democraţiei.”
Mai departe, Engels arată cum dezvoltarea forțelor de producție generată de revoluția industrială a dat producției un caracter social, prin înlocuirea manufacturii cu marea industrie, în cadrul fabricilor și uzinelor fiind concentrat un număr foarte mare de oameni care interacționează între ei în desfășurarea acestei activități: „Dacă examinăm relaţiile economice, industriale şi agrare care stau la baza actualei societăţi burgheze, constatăm că ele au tendinţa de a înlocui tot mai mult activităţile izolate prin activitatea combinată a oamenilor. În locul micilor ateliere ale unor producători izolaţi a apărut industria modernă, cu marile ei fabrici şi uzine, în care sute de muncitori supraveghează maşini complicate, acţionate de abur; diligentele şi căruţele de pe marile şosele sînt înlocuite de calea ferată, la fel cum micile bărci cu rame şi felucele cu pînze sînt înlocuite de vapoare.” Complexitatea mașinilor cu abur face ca existența autorității să fie o condiție pentru desfășurarea activității de producție. „Activitatea combinată presupune însă organizare, dar este oare posibilă organizarea fără autoritate?”. Răspunzând apoi la această întrebare, Engels analizează situația desfășurării producției imediat după răsturnarea burgheziei si preluarea puterii politice si a mijloacelor de producție de către clasa muncitoare: „Să presupunem că revoluţia socială i-a răsturnat pe capitalişti, a căror autoritate dirijează în prezent producţia şi circulaţia avuţiilor. Să mai presupunem, situîndu-ne cu totul pe poziţia antiautoritariştilor, că pămîntul şi uneltele de muncă au devenit proprietatea colectivă a muncitorilor care le folosesc. Dispare oare atunci autoritatea sau numai îşi schimbă forma? Să vedem.” Un prim exemplu este cel al prelucrării bumbacului, aceasta fiind o activitate destul de complexă: „Să luăm, de exemplu, o filatură de bumbac. Bumbacul trebuie să treacă prin cel puţin şase operaţii consecutive înainte de a se transforma în fire, iar aceste operaţii se efectuează de cele mai multe ori în săli diferite. Apoi, pentru buna funcţionare a maşinilor, este nevoie de un inginer care să supravegheze maşina cu abur, de mecanici pentru reparaţiile curente şi de mulţi muncitori necalificaţi pentru transportul produselor dintr-o sală într-alta etc. Toţi aceşti muncitori — bărbaţi, femei şi copii — sînt obligaţi să înceapă şi să termine lucrul la o oră stabilită de autoritatea aburului, care nu se sinchiseşte de loc de autonomia individuală. Înainte de toate, muncitorii trebuie deci să cadă de acord în ceea ce priveşte orele de muncă şi, de îndată ce aceste ore sînt stabilite, toţi, fără excepţie, trebuie să le respecte. Pe urmă, în fiecare sală se ivesc în fiecare minut probleme de amănunt legate de procesul de producţie, repartiţia materialelor etc., probleme care trebuie rezolvate imediat, pentru a evita întreruperea bruscă a întregii producţii. Şi, indiferent cum s-ar rezolva aceste probleme, fie prin hotărîrea delegatului pus în fruntea ramurii respective de muncă, fie, dacă este posibil, printr-o hotărîre a majorităţii, voinţa fiecărui individ în parte trebuie să se supună întotdeauna, iar aceasta înseamnă că problemele vor fi rezolvate în mod autoritar. Mecanismul automat al unei fabrici mari este cu mult mai despotic decît au fost vreodată micii capitalişti, pentru care munceau muncitorii.” Vedem în acest citat o conturare a relațiilor stabilite între muncitori în procesul producției. Mai întâi, ei sunt obligați să respecte un anumit program de lucru, aspect ce este impus de însuși modul de funcționare al mașinii cu abur. O eventuală dezordine, lipsa de organizare în activitatea din fabrici și uzine ar avea ca efect imposibilitatea realizării producției. Prin urmare, în activitatea lor muncitorii sunt supuși unei autorități care poate fi reprezentata fie de o singură persoană, fie de majoritate care își exprimă voința prin vot. În cadrul etapei socialismului, denumită prima fază a comunismului de către Marx și Engels, va exista o persoană cu funcție de conducere la nivel de fabrică, uzină etc. întrucât trecerea la gestionarea colectivă a producției de către muncitori va fi realizată treptat în cursul înaintării către comunismul deplin (faza superioară a comunismului). Această persoană însă are un rol exclusiv administrativ, neavând voie să se rupă de muncitori și nici să aibă vreun privilegiu material în fața acestora, deoarece prin Revoluție vrem să eliminăm capitalismul și discrepantele sociale, nicidecum sa creem un capitalism de stat. Astfel, în socialism deși directorii de fabrici vor avea o anumită autoritate în scopul organizării bunei funcționări a producției, ei vor fi doar niște angajați în slujba muncitorilor din fabrici, având salarii egale cu ale acestora și fiind obligați să se consulte în permanență cu comitetele de fabrică. Chiar și în comunismul deplin, când conducerea producției va fi una colectivă a muncitorilor, o autoritate tot va exista, întrucât muncitorii vor respecta deciziile luate colectiv în privința aspectelor administrative, desfășurarea producției nefiind posibilă în condițiile unei lipsei totale de organizare și disciplină. În continuare, Engels întărește această idee: „A voi să desfiinţezi autoritatea în marea industrie înseamnă a voi să desfiinţezi industria însăşi — să desfiinţezi maşina de filat acţionată de abur, pentru a te întoarce la roata de tors.” De aici rezultă imposibilitatea libertății absolute în cadrul marii industrii, singura posibilitate de desființare a autorității în cadrul industriei fiind renunțarea la mijloacele de producție moderne și revenirea la cele rudimentare, fiind dată ca exemplu aici roata de tors.
Tovarășul Engels oferă un alt exemplu unde lipsa autorității ar face imposibilă desfășurarea activității: sistemul feroviar: „Să luăm alt exemplu — calea ferată. Şi aici cooperarea unui mare număr de persoane este absolut necesară; această cooperare trebuie să aibă loc la ore foarte precise, pentru a se evita accidentele. Şi aici prima condiţie este voinţa dominantă care rezolvă toate problemele subordonate ei, fie că această voinţă este reprezentată de un singur delegat, fie de un comitet însărcinat să aducă la îndeplinire hotărîrea majorităţii persoanelor interesate. Şi într-un caz şi în celălalt avem de-a face cu o autoritate foarte categorică. Mai mult: ce s-ar întîmpla cu primul tren expediat dacă autoritatea funcţionarilor de la căile ferate asupra domnilor călători ar fi desfiinţată?”O primă necesitate expusă este cea a respectării unui program, ceea ce cunoaștem noi sub denumirea de „mersul trenurilor”. Fără un astfel de program, călătorii nu ar putea ști la ce oră trebuie să ajungă la gară pentru a urca în trenul care îi va transporta la destinația dorită, astfel totul s-ar petrece aleatoriu, singura lor soluție fiind în acest caz a aștepta în gară până când s-ar întâmpla ca un tren să plece în acea direcție. O consecință mult mai cumplită ar fi aceea că, în lipsa unui program, trenurile circulând aleatoriu ar ajunge sa se intersecteze pe o aceeași linie și să se ciocnească între ele producând victime. Din aceste motive, funcţionarea normală a transportului feroviar implică organizarea acestuia conform unui program bine stabilit, iar un astfel de program nu poate fi elaborat decât de către o autoritate, indiferent dacă această autoritate este reprezentată de o singură persoană sau este una colectivă. Simpla stabilire a acestui program reprezintă o impunere a lui față de toți cei care participă la desfășurarea activității de transport. În privința relației dintre călători și funcționarilor feroviari, existența unei libertăți depline a călătorilor ar însemna că un anumit pasager teribilist ar putea întreprinde acțiuni ce ar pune în pericol viața tuturor celorlalți iar, conform principiului libertății absolute, funcționarii feroviari nu ar avea dreptul de a lua nicio măsură în vederea protejării siguranței călătorilor. Prin urmare, funcționarea transportatorului feroviar este imposibilă sub o lipsă totală a autorității. În următorul paragraf este indicat un exemplu de situație în care pentru salvarea propriei vieți și a vieții celorlalți se impune respectarea strictă a deciziilor luate de o autoritate reprezentată de o singură persoană: „Necesitatea autorităţii — şi încă a unei autorităţi dintre cele mai categorice — este însă mai evidentă ca oriunde pe un vas aflat în largul mării. În clipe de pericol, factorul de care depinde aici viaţa tuturor este ca toţi să se supună imediat şi absolut voinţei unei singure persoane.”
Atitudinea anti-autoritariștilor în fața prezentării acestor exemple este arătată de Engels in următoarea frază: „Ori de cîte ori expun asemenea argumente celor mai înverşunaţi antiautoritarişti, ei nu pot răspunde decît: «Da! Este adevărat, dar aici nu este vorba de autoritatea cu care învestim pe delegaţii noştri, ci de o însărcinare!» Aceşti domni îşi închipuie că au schimbat obiectul schimbînd denumirea lui. Iată cum îşi bat joc de oameni aceşti profunzi cugetători.” Nemaiavând argumente pentru a-și susține părerea, anti-autoritariștii refuză să își recunoască greșeala căutând să schimbe denumirea, înlocuind termenul „autoritate” cu cel de „însărcinare”, deși acest lucru nu schimbă cu nimic esența. În continuare, tovarășul Engels formulează o concluzie referitoare la cele expuse: „Am văzut, aşadar, că, pe de o parte, o anumită autoritate, indiferent de felul în care a fost conferită, iar pe de altă parte o anumită subordonare sînt lucruri care — independent de organizarea socială — ni se impun o dată cu condiţiile materiale în care are loc producţia şi circulaţia produselor.” Asupra acestei fraze ar trebui să mediteze anarhiștii și toți cei care neagă total orice fel de autoritate.
„Pe de altă parte, am văzut că condiţiile materiale ale producţiei şi ale circulaţiei se complică în mod inevitabil o dată cu dezvoltarea marii industrii şi a marii agriculturi şi că au tendinţa de a extinde tot mai mult sfera acestei autorităţi. Este, prin urmare, absurd să considerăm că principiul autorităţii este absolut negativ, iar principiul autonomiei — absolut pozitiv. Autoritatea şi autonomia sînt relative, sferele lor de aplicare se schimbă o dată cu diferitele faze ale dezvoltării sociale.” Aici este respins categoric caracterul absolut atât al autorității, cât și al autonomiei, fiind menționat caracterul relativ al acestora. Prin urmare, autoritatea (individuală sau colectivă) nu poate lua hotărâri pe care apoi să le impună în chestiunile ce nu intră în sfera sa de activitate. De exemplu, directorul (sau comitetul) de fabrică stabilește programul de lucru și alte aspecte ce țin de organizarea producției în acea fabrică dar nu poate, de exemplu, să stabilească ora la care trebuie să meargă la culcare muncitorii din acea fabrică, deoarece acest aspect ține de voința individuală a fiecăruia și nu are legătură cu problema organizării și administrării fabricii. La rândul ei, autonomia fiecărei persoane nu poate fi absolută, întrucât este limitată de autonomia celorlalți, nefiind permis individului ca prin autonomia sa personală să întreprindă acțiuni care ar afecta viața, sănătatea sau autonomia unei alte persoane. Luând exemplul muncitorului din fabrică în socialism sau comunism, autonomia acestuia în desfășurarea muncii nu îi dă dreptul să realizeze acțiuni ce pot pune în pericol viața celorlalți, cum ar fi unele acțiuni făcute în mod conștient care ar crea pericolul unei explozii sau al unei intoxicări. De asemenea, muncitorul este obligat să respecte organizarea producției din fabrică, întrucât încălcarea acesteia ar duce la imposibilitatea funcționării aparaturii specifice, sau chiar la defectarea acesteia, afectând astfel atât munca celorlalți, cât și restul populației, care va fi lipsită de produsele ce nu ar mai putea fi realizate din cauza acestor probleme. „Dacă autonomiştii s-ar mulţumi să spună că organizarea socială a viitorului va restrînge autoritatea numai în cadrul acelor limite în care condiţiile producţiei ar face-o inevitabilă, s-ar mai putea ajunge la o înţelegere cu ei; ei sînt însă orbi în faţa tuturor realităţilor care fac necesară autoritatea şi obiectează numai împotriva cuvîntului ca atare.” Aici Engels pune în evidență cât de idealistă și ruptă de realitatea obiectivă este concepția anti-autoritariștilor.
În următorul paragraf tovarășul Engels abordează problema statului și a autorității în contextul Revoluției socialiste: „De ce nu se mulţumesc antiautoritariştii să vocifereze împotriva autorităţii politice, împotriva statului? Toţi socialiştii sînt de acord că statul politic, şi o dată cu el autoritatea politică, vor dispărea ca urmare a viitoarei revoluţii sociale; aceasta înseamnă că funcţiile publice îşi vor pierde caracterul politic şi se vor transforma în simple funcţii administrative, care apără adevăratele interese sociale. Dar antiautoritariştii cer ca statul politic autoritar să fie desfiinţat dintr-o dată, încă înainte de a fi desfiinţate condiţiile sociale care l-au generat. Ei cer ca primul act al revoluţiei sociale să fie desfiinţarea autorităţii. Au văzut oare vreodată aceşti domni o revoluţie? O revoluţie este, fără îndoială, lucrul cel mai autoritar posibil. Revoluţia este actul prin care o parte din populaţie impune voinţa ei celeilalte părţi cu ajutorul puştilor, baionetelor şi tunurilor, deci cu ajutorul celor mai autoritare mijloace; iar dacă partidul victorios nu vrea ca lupta lui să fi fost zadarnică, trebuie să-şi menţină dominaţia prin frica pe care armele sale o inspiră reacţionarilor.” Aici practic dă o lovitură fermă concepțiilor anarhiste cu privire la desființarea imediată a statului în urma Revoluției. Mai întâi exprimă un fapt cunoscut și acceptat de către toți marxiștii, anume acela că statul va dispărea în momentul atingerii comunismului deplin (fazei superioare a comunismului), etapă la care nu se poate ajunge fără a înfăptui Revoluția care va realiza trecerea de la capitalism la socialism. Un efect al înfăptuirii socialismului și apoi comunismului este dispariția caracterului politic al funcțiilor publice, ele rămânând a avea un rol exclusiv administrativ la fel precum cel al directorilor de fabrici, puterea fiind trecută în mâinile clasei muncitoare. Engels expune absurditatea ideii anarhiste prin care Revoluția ar trebui să desființeze însăși autoritatea. Revoluţia în sine reprezintă un act autoritar, deoarece proletariatul care o înfăptuiește își impune practic voința atât asupra claselor exploatatoare, care sunt răsturnate de la putere, expropriate integral și pedepsite pentru abuzurile și crimele săvârșite anterior împotriva poporului muncitor, cât și asupra elementelor muncitoare neproletare, regăsindu-se deci și relația de subordonare. Este pusă în evidență și necesitatea menținerii dictaturii proletariatului, adică dictatura clasei muncitoare conducătoare împotriva elementelor burgheze, reacționare care, din cauză că nu se pot împăca cu pierderea puterii politice și a averilor, vor încerca în permanență să destabilizeze puterea proletară pentru a întoarce societatea la sinistra orânduire capitalistă, utilizând fel de fel de metode perfide așa cum s-a întâmplat în secolul trecut: acțiuni de sabotaj în industrie și agricultură, acte teroriste, apeluri la intervenție militară imperialistă etc. Acesta este motivul pentru care clasa muncitoare, prin intermediul avangardei sale Partidul Comunist, trebuie să își mențină dictatura prin forța armelor pe tot parcursul etapei socialismului (prima fază a comunismului). Această dictatură se va încheia abia în momentul atingerii comunismului deplin (faza superioară a comunismului), când vor fi dispărut complet toate contradicțiile de clasă și, implicit, toate elementele reacționare, nemaifiind pericol de revenire la capitalism. Un alt aspect important ce se regăsește în acest citat este cel al violenței revoluționare („cu ajutorul puştilor, baionetelor şi tunurilor”). De aici rezultă că singura cale de transformare socialistă a societății este cea a Revoluției violente, astfel ideea de înfăptuire a socialismului pe calea parlamentarismului burghez promovată de către numeroase partide așa-zise „comuniste” din întreaga lume este o idee complet aberantă și revizionistă. O asemenea încercare de a realiza trecerea la socialism pe cale legală a fost întreprinsă în Chile de către Salvador Allende în perioada 1970-1973. Consecința a fost înlăturarea prin lovitură de stat militară a guvernului revizionist al lui Allende de către burghezia compradoră sprijinită de forțele imperialiste americane, urmată de cea mai cumplită represiune împotriva muncitorilor și țăranilor si a mișcării comuniste. La acest episod ar trebui să se gândească toți cei care promovează ideea transformării socialiste pe calea parlamentarismului burghez.
„S-ar fi menţinut Comuna din Paris măcar o singură zi dacă ea nu ar fi recurs împotriva burgheziei la această autoritate a poporului înarmat? N-ar trebui oare, dimpotrivă, să i se reproşeze Comunei că nu a recurs în suficientă măsură la această autoritate?” Aici tovarășul Engels oferă ca exemplu singura Revoluție proletară care a avut loc în timpul vieții sale și a tovarășului Marx, autoritatea fiind în mod necesar prezentă acolo. De asemenea, el adresează o critică față de comunarzi pentru insuficiența autoritarismului, această greșeală fiind una din cauzele principale ale distrugerii Comunei de către forțele burgheze.
În ultimul paragraf, Engels formulează o concluzie cu privire la atitudinea anti-autoritariștilor extremi: „Aşadar, una din două: ori antiautoritariştii nu ştiu ce spun, şi în acest caz seamănă doar confuzie, ori ştiu ce spun, şi în acest caz trădează mişcarea proletariatului. Şi într-un caz şi în celălalt ei slujesc reacţiunea.” Prin urmare, cei care promovează aceste concepții despre autonomia absolută și eliminarea totală a autorității fie sunt bine intenționați dar ignoranți și rupți complet de realitatea obiectivă, fie au un scop clar de a sabota mișcarea muncitorească.
În concluzie, articolul „Despre autoritate” publicat în 1873 de către tovarășul Engels reprezintă o excelentă demontare a concepțiilor anti-autoritariste radicale promovate de către anarhiști și reprezentanții altor curente libertariene, demonstrând de ce desființarea totală a autorității nu este posibilă.

La mulți ani tovarășului Friedrich Engels cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea sa! Trăiască clasa muncitoare și marxismul!

Autor: Maoist Revolutionary

Din partea Comitetului de Inițiativă pentru Constituirea Partidului Comunist din România (Maoist) cu ocazia bicentenarului nașterii tovarășului Engels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top