În memoria tovarășului Eduard Gheorghian, martir al Cauzei Comuniste

‌În data de 8 iulie, o veste cumplită ne-a îndurerat inimile. Tovarășul Eduard Gheorghian a plecat dintre noi cu o lună în urmă, la vârsta de doar 25 de ani, fiind găsit înecat în râul Moldovei la data de 6 iunie 2019. Cu toate că nu a fost formulată încă o concluzie cu privire la cauza decesului, informațiile pe care le deținem în acest moment ne conduc spre ipoteza unei sinucideri, provocate de presiunile suferite din partea mamei sale, influențată de un preot reacționar. Din declarațiile lui Eduard, acesta era în continuu presat psihic din pricina convingerilor sale politice, mama sa fiind hotărâtă să îl îndepărteze de Cauza Comunistă și de ateism. Deoarece eu sunt primul dintre membrii Partidului care au avut ocazia să îl cunoască și, în același timp, cel care a purtat cele mai multe discuții cu el, doresc să expun în acest articol dramele prin care a trecut bunul nostru tovarăș în aceste luni în care am colaborat, drame care l-au împins spre tragicul sfârșit.

L-am întâlnit pe tovarășul Eduard pe Facebook în luna februarie a acestui an. Încă de la prima noastră discuție am văzut în el spiritul revoluționar autentic ce trebuie să îl ghideze pe fiecare membru al Partidului nostru. În cadrul acestei discuții, Eduard m-a felicitat pentru acțiunea organizată de noi în Parcul Gării de Nord cu ocazia zilei de 16 februarie, ziua când s-au împlinit 86 de ani de la greva muncitorilor CFR-iști de la Grivița. Tot atunci, văzând comentariile mele cu privire la experiențele avute cu bandele fasciste, și-a exprimat părerea de rău față de evenimentele de care am avut parte în iulie 2018, când un grup de legionari au aflat de locul întâlnirii noastre și au venit cu scopul de a ne linșa, ocazie cu care mi-a fost furat steagul PCR și alte materiale de propagandă. În legătură cu acest incident, tovarășul Eduard m-a îndemnat să fiu mai prudent și mi-a spus niște cuvinte care m-au marcat “Fii mai precaut! Văd ca ești activ și cerebral. Țara are nevoie de tine viu!” Acum un lucru mă frământă: de ce nu a gândit așa și despre el însuși când a comis teribilul gest?!

Din păcate, la prima noastră discuție tovarășul Eduard mi-a spus că intenționează să se alăture partidului pseudo-comunist și dengxiaopingist denumit PCR XXI și condus de agentul SRI Constantin Crețu, fapt ce m-a determinat să am o părere negativă față de el. Însă acest lucru avea să se schimbe la sfârșitul aceleiași săptămâni, când tovarășul Eduard și-a mărturisit convingerile sale internationaliste și s-a manifestat împotriva nazbolilor care domină în prezent partidele auto-intitulate “comuniste” (naționaliști deghizați în comuniști). În acea seară am avut primul apel video cu tovarășul Eduard, moment în care mi-a spus că nu este convins de faptul că PCR XXI ar fi într-adevăr comunist, și că este în căutarea unui partid care să respecte această măreață Ideologie. Atunci i-am sugerat să se alăture PCdR și a zis că se va gândi.

Săptămâna ce a urmat, mai exact în data de 3 martie a avut loc manifestația de solidaritate cu Venezuela în fața sediului Ministerului de Externe. Cu doua zile l-am adăugat pe tovarasul Eduard pe unul din grupurile noastre pentru a-l atrage în PCdR. El a hotărât să vină la protestul anti-imperialist din 3 martie și a sosit în București încă din seara zilei de 2 martie. În dimineața zilei de 3 martie ne-am întâlnit în Gara de Nord pentru prima dată. Am stat la o cafea la shaormeria spring time în Gara de Nord, împreună cu George Turcu și cu alți tovarăși care la acel moment erau membri ai Partidului “Comuniștilor” condus de dacopatul Gheorghe Ungureanu, cu care la acea vreme mențineam o colaborare. După aceea am plecat către locul manifestației, unde ne-am întâlnit cu ceilalți tovarăși și cu membrii altor partide si organizații ce au venit și ei pentru a manifesta împotriva imperialismului american. După manifestație, am făcut o plimbare prin zona ambasadelor, unde am cântat melodii revoluționare în momentul în care treceam prin dreptul ambasadei unui stat ultra-reacționar (Brazilia, Spania etc.). Ziua de 3 martie a fost o zi pe care nu o voi uita niciodată, a fost ziua în care m-am întâlnit prima și ultima dată cu tovarășul Eduard. În acea zi el a hotărât să se alăture PCdR, fiind numit prim-secretar al filialei PCdR Neamț.

Aflat în Gara de Nord în momentul în care se pregătea să plece înapoi la Roman, Eduard a cunoscut o simpatizantă comunistă, admiratoare a tovarășului Gheorghiu-Dej și studentă la Facultatea de Litere din București. Întâmplător plecau în aceeași direcție, ea fiind din Bacău. Pe drum a avut ocazia să petreacă mult timp cu ea, ajungând să se îndrăgostească de ea. Din acest motiv, a doua zi și-a propus să o contactam pentru a o chema în PCdR. Cum nu am reușit să intrăm în legătură cu ea pe Facebook, o săptămână mai târziu tovarășul Eduard a decis să plece la București pentru a o căuta. În urma unei discuții cu Secretarul General al PCdR Florin Radu, cei doi au hotărât să organizeze o acțiune de propagandă PCdR în incinta Facultății de Litere din București. Astfel, tovarășul Eduard a plecat din nou la București spre a o găsi pe Andreea, fata ce îl determinase să se îndrăgostească atât de profund după o singură întâlnire. După distribuirea materialelor de propagandă, tovarășul Eduard a rămas să o aștepte pe Andreea pentru a discuta cu ea, însă a avut parte de o profundă dezamăgire, ea afirmând că nu este dispusă să activeze și sugerându-i să nu o mai caute. Acest episod a reprezentat o lovitură cumplită pentru tovarășul Eduard, agravându-i depresia cu care se confrunta încă dinainte de acest moment.

După acțiunea de la Facultatea de Litere, tovarășul Eduard nu a mai dat niciun semn timp de o săptămână. În momentul în care a revenit mi-a spus că nu a mai fost activ deoarece unchiul său a murit. A urmat momentul în care gunoaiele fascistoide din partidul numit USR au inițiat un proiect de lege pentru interzicerea organizațiilor comuniste și trimiterea noastră după gratii pentru o perioadă de până la 10 ani. Ca orice comunist adevărat, tovarășul Eduard a fost profund revoltat de această mizerie fascistă, și și-a exprimat intenția de a nu face niciun pas înapoi. El a propus chiar organizarea unor represalii în cazul în care această lege ar fi adoptată. Țin să adaug aici câteva citate din care reiese spiritul său revoluționar ferm.

“Dacă trece, facem pe nebunii. Ieşim în stradă, le vandalizăm sediile, ne batem cu forţele de opresiune etc”

“Nu mai avem ce pierde.”

“Cockteil-uri Molotov, cuţite lungi, bîte etc etc etc Mai bine să intrăm pe viaţă şi cînd o să revină comunismul la putere să fim numiţi EROI. Pe ei istoria-i va condamna, nouă o să ne dea dreptate. TRĂIASCĂ PARTIDUL COMUNIST din ROMÂNIA!!!! Cinste vouă, dragi şi curajoşi tovarăşi!”

A urmat o altă perioadă destul de lungă în care tovarășul Eduard nu a mai fost activ. Înainte de a prezenta drama prin care a trecut și care l-a împins către sinucidere, țin să povestesc despre pasiunile tovarășului Eduard, dorințele și convingerile sale.

Tovarășul Eduard era un mare pasionat de literatură și filosofie. Între scriitorii lui preferați se regăsesc Sartre, Eugen Barbu, Gabriel García Márquez și Pablo Neruda. În ceea ce privește liderii revoluționari, el avea o admirație puternică pentru Ho Chi Minh, liderul Republicii Democrate Vietnam, precum și pentru mari eroi ai Americii Latine precum Che Guevara. Devenise un obicei ca la finalul conversațiilor noastre telefonice să ne salutăm cu “Venceremos!” care în limba spaniolă înseamnă “Vom învinge!”, fiind sloganul utilizat de majoritatea miscarilor revoluționare latino-americane. Tovarășul Eduard era un internationalist consecvent și contracara cu hotărâre naționalismul, rasismul, sexismul, homofobia precum și fundamentalismul religios. Urmând linia corectă a materialismului dialectic, el era un ateu convins, fapt ce a provocat tensiunile în familia sa ce au reprezentat începutul sfârșitului.

Spre sfârșitul lunii aprilie, tovarășul Eduard a apărut din nou pe Facebook, moment în care ne-a mărturisit că se confruntă cu o depresie gravă și că a avut gânduri de sinucidere. Atunci noi am încercat să îl încurajăm, însă pentru el urmau zile mult mai oribile. Mama sa, influențată de un preot ordinar, l-a obligat pe tovarășul Eduard să se interneze la un spital de psihiatrie, pentru a se “vindeca de comunism și ateism”, sub amenințarea că îl va goni de acasă. A lupta pentru egalitate, dreptate socială, pentru desființarea exploatării omului de către om și pentru o viață prosperă pentru toți oamenii muncitori se pare că este considerată “boală psihică” în acest sistem criminal numit capitalism. Tovarășul Eduard a reușit să ne contacteze în momentul în care se afla în spital internat, iar noi am făcut presiuni în mediile online și, după o lună de la internare, Eduard a fost externat fiind slăbit și puternic afectat. Următoarele zile după externare am vorbit de mai multe ori și mi-a spus că în toamnă urmează să se mute în Craiova. Tot atunci, a lansat ideea ca împreună să înființăm o galerie Anti-fascistă în peluza Nord (aparținând CSU Craiova) în scopul combaterii galeriilor de tip fascist care au infectat toate peluzele din România. În acel moment îmi imaginam zilele în care steagurile revoluționare, anti-fasciste, comuniste vor flutura în stadionul craiovean. Promit că voi lupta pentru ca acest vis al meu și al tovarășului Eduard să devină realitate. Din păcate tovarășul Eduard nu va mai putea vedea împlinit acest ideal. La nici 10 zile după externare, tovarășul Eduard, măcinat de vechea depresie, a dispărut de acasă, fiind găsit înecat în Râul Moldovei la data de 6 iunie. Acesta a fost sfârșitul unui mare luptător comunist al zilelor noastre, un mare luptător pentru dreptate, egalitate și demnitate: sinuciderea la care a fost împins de ostilitatea societății capitaliste. În ziua de 6 iunie tovarășul Eduard Gheorghian a intrat în rândurile martirilor Cauzei Comuniste din perioada post-1989, așezându-se alături de tovarăși precum Ion Ficior sau Alexandru Vișinescu. Numele lor vor rămâne veșnic în inimile noastre. Nu voi putea uita niciodată cuvintele pe care Eduard mi le-a spus după întâlnirea din 3 martie “M-am bucurat că te-am întâlnit. Ai calități de lider și o charismă fără cusur”. Voi ține minte aceste cuvinte și voi lupta până în ultima clipă a vieții mele pentru a duce la capăt Marea Revoluţie Comunistă.

Un citat din Ghandi pe care l-a postat tovarășul Eduard în data de 6 martie și care a fost ca o previziune a tragediilor ce urmau să se producă merită amintit aici: <<Întîi te vor înjura. Pe urmă, vor rîde de tine. Apoi, te vor declara nebun. Dupa aceea vor încerca să te compromită. Într-un tîrziu, vor face tot posibilul sa te lichideze. Dacă scapi cu viaţa din toate acestea, vei fi un om mare.>> Din păcate, tovarășul Eduard nu a reușit să scape cu viață din toate acestea, căzând victimă sistemului capitalist.

Odihnește-te în pace, tovarășe Eduard Gheorghian! Noi jurăm să luptăm cu toată puterea pentru a supraviețui și pentru a distruge sinistra orânduire capitalistă în amintirea ta. ¡Hasta siempre camarada! ¡Viva la Revolución! ¡Venceremos!

Comrade Adrian 1917

(articol din iulie 2019)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top